Despre o fericire ce se doreşte a fi obţinută pe nedrept…

Nimeni nu/şi va putea clădi vreodată fericirea pe lacrimile cuiva.

Despre relaţii…

Să nu încerci să refaci o relaţie, după ce aceasta s/a terminat. Va fi un eşec mult mai dureros şi mai umilitor decât prima dată. Iar în cazul în care prin absurd această relaţie ar continua, urmele primei despărţiri nu se vor şterge niciodată. E la fel ca atunci când se sparge un vas. Oricât de bine l/ai lipi, vei vedea că rămân urme ce îi vor umbri permanent frumuseţea.

Iubirea adevărată, o convenţie între sentiment şi raţiune

                Niciodată nu le/am înţeles pe femeile care pot iubi fără să fie iubite. Nici măcar nu cred că o femeie ar putea iubi vreodată un bărbat care nu o iubeşte.Cred că doar îşi imaginează că îl iubeşte, iar în realitate ea acceptă de bună voie şi nesilită de nimeni, să devină victima unei amăgiri, a unei obsesii.

               Cu siguranţă, iubirea nu este raţională, ci necondiţionată, iar atunci când cineva iubeşte cu adevărat, nu aşteaptă să fie răsplătit material, financiar pentru această iubire de către persoana faţă de care are acest sentiment. Dar de aici şi până la a iubi în van, este o cale foarte lungă. Nimeni nu poate iubi la nesfârşit o persoană care nu/i răspunde cu aceleaşi sentimente.

              Chiar dacă o femeie şi/ar dori imens să aibă o relaţie adevărată cu bărbatul pe care l/a ales, pe baza unui criteriu de cele mai multe ori stabilit imatur, această împlinire nu poate fi posibilă. Sentimentele circulă permanent de la un partener la altul, pentru ca astfel dragostea să poată fi împlinită şi menţinută.

              Iubirea reprezintă într/un cuplu, un proces de întreţinere. Ea este precum focul. Arde permanent, dar numai cu combustibil. Iubirea unuia dintre parteneri , în fine, în cazul nostru vorbind despre femei, vom spune că iubirea ei este focul care arde, iar iubirea lui nu este altceva decât combustibilul care menţine focul. Flacăra iubirii nu se menţine aprinsă la nesfârşit, dacă nu primeşte combustibil şi nu orice fel de combustibil, ci unul de durată. Dacă bărbatul va încerca să menţină acest foc doar cu bucăţi de hârtie sau de carton, atunci nu este o persoană capabilă de sentimente adevărate, durabile şi profunde. Nu aş înţelege niciodată de ce o femeie ar accepta astfel de resturi. Atât timp cât ea este capabilă să dăruiască o iubire profundă şi stabilă, de ce ar accepta să inhaleze fumul unui foc ce s/ar stinge în orice clipă cu o picătură de apă…

              O altă problemă este cea a respectului faţă de sine. Dacă o femeie ar putea iubi un bărbat care nu face nimic pentru a/i menţine flacăra iubirii, atunci cu siguranţă şi/ar pierde respectul faţă de sine. Nu mai există niciun gram de respect faţă de ea însăşi, dacă iubeşte un bărbat oarecare de pe stradă, o imagine cu care nu are nimic în comun, sau şi mai rău, un barbat care o minte, iar ea, deşi conştientă de acest lucru, continuă relaţia, în speranţa că el se va schimba sau de teama de a nu rămâne singură. Nu are nicio scuză pentru greşeala de a se minţi singură şi mai ales dacă face acest lucru în mod conştient. „Domnul” nu se va schimba niciodată. Cum ar putea să se schimbe, din moment ce nu apreciază nici măcar raţional sau cel puţin din bun simţ ceea ce ea face pentru el…

               Teama de a nu rămâne singură nu trebuie să împingă o femeie spre compromisuri necugetate. Oricum, cu un astfel de bărbat, o femeie este ca şi singură, iar atunci când va avea nevoie de el, viaţa îi va demonstra că nu se poate baza absolut deloc pe o astfel de relaţie. Viaţa de unul singur nu este deloc frumoasă, dar în anumite contexte este sănătoasă şi demnă. 

               Femeia are o intuiţie foarte dezvoltată şi dacă nu îşi neglijează complet raţiunea atunci când se îndrăgosteşte, este capabilă de a/l filtra foarte bine pe bărbat, de a/i citi şi de a/i interpreta foarte corect intenţiile, de a/i analiza calitatea stofei de om pe care o remarcă la el şi mai ales posibilităţile reale de a fi cu el. După ce femeia îl descoperă în mod raţional pe bărbatul care îi corespunde, ea trebuie să fie convinsă că el este cel de a cărui dragoste trebuie să se bucure. Probabil că femeile ar fi mult mai fericite şi mai împlinite, dacă i/ar iubi şi i/ar aprecia pe bărbaţii care le iubesc şi le apreciază. Nici o femeie nu ar trebui să permită să i se evapore iubirea neîmplinită în neant şi nici să se iluzioneze că focul din ea arde fără combustibil la nesfârşit pentru persoana nepotrivită. Nu trebuie să încerce să aleagă ea pe cineva, ci să/i răspundă celui care o caută, nu trebuie să/şi consume energia suferind după un om cu rol de iluzie în viaţa ei, ci să se bucure de iubirea reală a celui care i/o oferă. Rareori se întâmplă ca o relaţie în care ea face primul pas, să dureze. Poate că aşa e scris undeva…

              În ciuda faptului că trăim într/un veac în care femeia este promovată, totuşi bărbatul conduce. De cele mai multe ori, soarta nu le permite femeilor să aleagă, ci să fie alese. Dacă nu este ea cea aleasă de la început, atunci să nu forţeze nota, pentru că mai devreme sau mai târziu va pierde.

               Într/o relaţie în care nu este iubită, femeii nu/i rămâne decât să/şi ia viaţa în mâini, să/şi găsească demnitatea de a merge mai departe şi să încerce să nu mai repete greşelile din relaţia trecută. Viaţa nu trebuie complicată şi irosită. Din păcate fiecare dintre noi nu avem la dispoziţie decât una singură şi nimeni nu/şi poate permite să spună că tot ceea ce nu are în această viaţă din vina sa de cele mai multe ori, va avea într/o viaţă viitoare. Într/o relaţie fără continuitate şi împlinire, o femeie pierde ani, ani în care şi/ar fi putut găsi fericirea dacă ar fi fost conştientă de existenţa ei şi şi/ar fi respectat/o, scuturând/o de iluzii, de obsesii, de neîmpliniri, de speranţe deşarte…ani în care adună lacrimi amare pentru un bărbat care n/ar fi meritat nici măcar privirea ei. Îşi simte inima veştedă, consumată şi ajunge la un moment dat să aibă un sentiment de vinovăţie faţă de propria ei viaţă, faţă de timpul care i/a fost dăruit şi pe care ea nu l/a preţuit nici măcar un moment. În plus de la o astfel de suferinţă femeia se poate infesta deseori cu invidie sau răutate.  

              Iubirea este raţională, în ciuda faptului că se bazează pe sentimente. Însă sentimentele sunt ţesute raţional. Dragostea sau ţesătura aceasta de sentimente,  înveleşte sufletul femeii, dar fiecare îşi caută ţesătura potrivită sufletului ei. Dacă va căuta o altă dragoste decât pe cea care îi corespunde, nu va reuşi să/şi învelească pe deplin sufletul. Trebuie să găsească ceea ce se potriveşte, ceea ce se adaptează sufletului ei, altfel riscă să/şi însuşească himeric ceva ce nu/i este sortit.

               În loc să caute relaţia ideală, multe femei fac greşeala de a căuta partenerul ideal.

Despre importanţa familiei…

Spectacolul vieţii, rolul femeii, al bărbatului şi al familiei au rămas la fel cum le/a regizat Dumnezeu. Modernismul în acest context este doar o iluzie. În anul 2009, ciudat, dar amanta încă îşi doreşte locul soţiei, mama domnişoară nu prea are trecere în societate şi stârneşte cel mult milă, compasiune iar familia monoparentală nu este deocamdată în stare să/l convingă pe micuţ că nu e nevoie să aibă alături o femeie şi un bărbat, cum au ceilalţi copii. Femeile au nevoie în continuare de protecţia soţilor lor, copii au nevoie în egală măsură de cei doi părinţi, iar familia, pe lângă toate rolurile importante pe care le îndeplineşte este şi un factor de echilibru decisiv.  În ce constă modernismul?…Multe persoane spun că nu au nevoie de o hârtie pentru a/şi demonstra dragostea…Oare??? Atunci nu există nicio diferenţă între oameni şi animale? Nici ele nu au nevoie de certificate de căsătorie pentru a/şi demonstra dragostea…

Despre timp…

Ne supărăm zilnic pentru că nu avem mulţi bani, pentru că ne/au dezamăgit prietenii, pentru că şefii nu ne/au apreciat la adevărata valoare, pentru că politicienii nu/şi respectă promisiunile, pentru că avem impresia că X sau Y a reuşit în viaţă mai mult decât noi, pentru că a pierdut Steaua sau Dinamo, dar nu realizăm că neglijăm clipe de care ar trebui să ne bucurăm, nu învăţăm să apreciem timpul pe care/l avem la dispoziţie şi nu ne supărăm niciodată pentru că/l pierdem inutil. Nu conştientizăm niciodată că timpul este cea mai mare bogăţie care ne-a fost dată prin destinul uman, faţă de care la rândul nostru avem o mare datorie: să-l administrăm constructiv. Dacă facem greşeala de a-l neglija sau de a nu-i acorda atenţia cuvenită, suntem din start sortiţi eşecului. Timpul este cel mai corect judecător care ne pedepseşte pentru fiecare secundă pierdută inutil.

Despre viaţă…

Viaţa este ca un joc de puzzle, care se întregeşte cu fiecare etapă nouă. Important este să realizăm ce fragment lipseşte, să-l găsim şi să-l aşezăm întotdeauna corect.

Despre şansele pe care ţi le oferă viaţa…

În viaţă există multe trenuri care-ţi ies în cale. Dar nu ai şansa de a urca pentru că nu opresc niciodată lângă tine. Atunci când însă se întâmplă să oprească, trebuie să fii pregătit să urci în orice clipă. Dacă ratezi această şansă, destinul nu ţi-o va mai oferi niciodată.

Despre adevăratul succes…

Nimeni nu poate urca vreodată o scară doar cu mâinile în buzunar şi privind la cer. Orice scară se urcă cu greutate, cu atenţie acordată fiecărei trepte şi mai ales cu teama de a nu te dezechilibra în orice clipă.