“În realitate, omul, ca şi toate vietăţile pământului, a fost condamnat să trăiască singur, fiindcă existenţa nu e posibilă decât în singurătatea individuală. Omul e un univers închis cu legile-i proprii care-i comandă viaţa efemeră, tot atât de departe de ceilalţi oameni ca şi un astru de ceilalţi aştri, fără nici un mijloc de comunicare reală cu nimeni. Iluzia comunităţii cu alţi semeni te înşeală numai până în momentul unei mari zdruncinări sufleteşti, când deodată, îţi dai seama că nici părinţii, nici fraţii, nici prietenii, nimeni nu te poate ajuta, nici măcar înţelege…”
