Câteva zile până în 2009…un semafor, o biserică şi o persoană ce/şi duce greutăţile cu sine… Necunoscutele din ecuaţia vieţii nu mai sunt greu de aflat…
”Gerul vine de la munte, la fereastră se opreşte
Şi privind la focul vesel care-n sobe străluceşte,
El depune flori de iarnă pe cristalul îngheţat,
Crini şi roze de zăpadă ce cu drag le-a sărutat.”
(Gerul, de Vasile Alecsandri)
“Tot e alb, pe câmp, pe dealuri, împrejur în depărtare
Ca fantasme albe, plopii înşiraţi se pierd în zare
Şi pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum
Se văd satele pierdute sub clăbucii albi de fum.”
(Iarna, de Vasile Alecsandri)
“Sunt copii. Cu multe sănii
De pe coastă vin ţipând,
Şi se-mping şi sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii
Vrând nevrând.”
( Iarna pe uliţă, de George Coşbuc)
“Ssst!…măicuţa gerului,
Cu mânuţa îngheţată,
Bate-n poarta cerului
Şi întreabă supărată:
- Unde-s stelele de sus?
- Iaca nu-s!
Vântul rău le-a scuturat
Şi le-mprăştie prin sat.
Uite una: s-a desprins
Dintr-o margine de nor
Şi coboară-ncetişor…
- Oare-a nins?”
( Ninge, de Otilia Cazimir)
“Cad din cer mărgăritare
Pe oraşul adormit…
Plopii, umbre solitare
În văzduhul neclintit,
Visători ca amorezii
Stau de veghe la fereastră,
Şi pe marmura zăpezii
Culcă umbra lor albastră.”
(Noapte de iarnă, de George Topârceanu)
